Sfaturi utile

Cu 18-14 luni inainte de nunta:

– anuntati logodna voastra;
– alegeti o data pentru nunta voastra;
– cumparati o agenda (calendar) in care veti nota toate lucrurile importante legate de nunta;
– consultati cat mai multe surse de informare inainte sa incepeti orice pregatire pentru marele eveniment, navigati pe internet si consultati site-urile firmelor de specialitate, analizand cat mai multe oferte (exemplu www.eNunta.ro);
– participati la targuri si expozitii de nunti, daca este posibil; “

Cu 14-12 luni inainte:

– stabiliti bugetul de care puteti dispune pentru nunta;
– stabiliti ce fel de nunta doriti: intr-un cadru intim sau cu multi invitati , in aer liber sau intr-un local, la un restaurant, la o cantina sau acasa ;
– angajati o agentie de organizari de evenimente (full-service)
– rezervati localul (restaurantul sau cantina)
– in cazul in care doriti o nunta in aer liber sau acasa la dumneavoastra contractati o firma de catering;
– inchiriati accesoriile necesare pentru o nunta in aer liber: cort, scaune, mese si fete de masa ( in cazul in care aceste accesorii nu sunt asigurate de firma de catering)
– rezervati biserica unde se va oficia casatoria si alegeti preotul care va oficia cununia religioasa;

Cu 10 luni inainte:

– trimiteti mail-uri rudelor sau prietenilor din strainatate pentru a le face cunoscuta intentia voastra de a va casatori precizand data exacta si dorinta de a-i avea alaturi;
– stabiliti cine vor fi perechile de nasi (parintii spirituali), cavalerii si domnisoarele de onoare ;
– alegeti impreuna cu organizatorul de nunta sau cu decoratorul care vor fi culorile sau tematica ce vor domina nunta voastra si stabiliti in linii mari ceea ce doriti;

Cu 8 luni inainte:

-…este randul rochiei de mireasa si a costumului de mire! Probati, examinati si faceti-va o idee despre modelul sau stilul care doriti sa va reprezinte ( este important sa tineti cont de tematica aleasa: daca ati stabilit ca decoratiunile vor fi clasice, este bine sa alegeti o rochie clasica);
– impreuna cu domnisoarele de onoare si partenerii lor alegeti tinutele si contactati o Casa de Moda sau un atelier de croitorie pentru realizarea lor; (daca este cazul)
– inchirierea unei limuzine sau a unei masini de epoca pentru nunta.

Cu 6 luni inainte:

– incepeti sa frecventati un salon de infrumusetare (pentru tratamente cosmetice, alegerea culorii parului, realizarea masajelor anticelulitice) si o sala de fitness pentru a va pregati pentru marele eveniment;
– cumparati sau comandati rochia de mireasa si costumul de mire;
– alegeti destinatia pentru luna de miere si incepeti demersurile pentru obtinerea vizei, daca este cazul;
– stabiliti detaliile pentru petrecerea Burlacilor (daca este cazul).

Cu 4 luni inainte:

– cumparati celelalte accesorii necesare nuntii: verighetele, pantofii de mireasa, pantofii mirelui, camasa, cravata sau lavaliera, vesta, lenjeria de corp;
– incepeti sa purtati pantofii de mireasa pentru a va acomoda cu noua incaltaminte din timp;
– stabiliti programul de la biserica pas cu pas impreuna cu preotul, eventual puteti contacta un cor sau o orchestra pentru a canta in ziua nuntii voastre;
– finalizati lista de invitati si consultati cat mai multe oferte de invitatii de nunta;
– intalniti-va cu DJ-ul pentru a pune la puct detaliile din punct de vedere muzical: melodiile voastre preferate, alegerea pieselor care vor acompania intrarea voastra in sala de receptie ( daca nu doriti sa folositi clasicele Marsuri Nuptiale), piesa pe care veti dansa voi sau piesa care va anunta Tortul Miresei.

Cu 3 luni inainte:

– comandati sau realizati dumneavoastra invitatiile de nunta si cardurile de confirmare;
– intalniti-va cu decoratorul pentru a pune la punct detaliile;
– cumparati accesoriile pentru decor: panglici, voal, tul, materiale, daca nu ati apelat la un decorator;
– consultati ofertele de la laboratoarele de cofetarie, degustati cat mai multe feluri de torturi si alegeti in cunostinta de cauza;
– cumparati sau comandati micile cadouri pe care le veti da invitatilor la nunta ca semn de multumire (lumanari inscriptionate cu numele vostru, saculeti cu bomboane, mini-torturi personalizate, etc…)
– incepeti sa frecventati un solar pentru a da culoare tenului dumneavoastra.

Cu 2 luni inainte:

– impartiti invitatiile si cardurile de confirmare;
– rezervati o zi pentru proba coafurii si a machiajului la salonul de infrumusetare;
– stabiliti detaliile cu hair-stylistul si make-up artistul: coafura si machiajul vor fi realizate la salon sau la dumneavoastra acasa ( depinde de disponibilitatea acestora);
– faceti ultimele probe in cazul in care rochia de mireasa sau costumul de mire le-ati comandat la o Casa de Moda sau la un Salon de Croitorie.

Cu o luna inainte:

– intalniti-va cu fotograful pentru a stabili ultimele detalii: numarul aproximativ de poze, eventualele cadre pe care le doriti, etc… si fixarea orei pentru ziua nuntii;
– programati-va la Starea Civila si intocmiti documentele oficiale de care aveti nevoie;
– intalniti-va cu decoratorul pentru a pune la punct ultimile detalii;
– stabiliti meniul de nunta;

Cu 3 saptamani inainte:

– contactati telefonic toti invitatii care nu si-au confirmat prezenta, astfel incat sa stiti exact numarul total de oaspeti;
– gasiti solutii pentru invitatii veniti de departe: rezervati camere la hotel sau repartizati-i la rude si prieteni, in functie de posibilitati;
– comandati cardurile de asezare a invitatilor la mese;
– dati listele cu invitati la 2 rude, una din partea mirelui si alta din partea miresei care vor avea rolul de gazde; Aceste gazde trebuie sa conduca oaspetii la locurile lor in sala de nunta.

Cu 2 saptamani inainte:

– Important! Abia acum faceti testele si examenele medicale deoarece valabilitatea lor este de 10 zile!
– vopsiti-va parul, acasa sau la coafor, pentru ultima oara inainte de nunta, pentru a-i accentua nuanta;
– faceti o ultima proba de machiaj si coafura impreuna cu stilistii dumneavoastra;
– probati rochia de mireasa, costumul de mire, pantofii, etc..

Cu o saptamana inainte:

– verificati telefonic daca toti cei care sunt implicati in realizarea evenimentului pot respecta termenele si daca totul decurge conform planului;
– incepeti sa impachetati pentru luna de miere;
– ridicati de la Agentia de turism biletele pentru voiajul de nunta.

Cu 3 zile inainte:

– mergeti la cosmetica pentru manichiura, pedichiura, depilare si pensarea sprancenelor;
– faceti gimnastica cat mai multa si supuneti-va unor masaje de relaxare.

Echipele www.almideco.ro & www.eNunta.ro

Informatiii preluate de la prietenii nostri de pe
www.enunta.ro